Proiectul „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică (INSPIREE)”

inspiree

Proiectul „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică (INSPIREE)”

11 Aug 2025
Vești bune pentru spitalele și universitățile din Moldova! 30 de clădiri publice din întreaga țară vor fi complet renovate pentru a deveni mai moderne, mai confortabile și mult mai eficiente energetic, cu sprijinul Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD, credit de 30,0 milioane EUR) și al Guvernului Federal al Germaniei (grant de 38,7 milioane EUR) prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare KfW.
 
𝗘𝘀𝘁𝗲 𝘃𝗼𝗿𝗯𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲:
  • 14 clădiri ale spitalelor raionale
  • 16 clădiri ale instituților de învățământ (preponderent cămine studențești)
  • Peste 90.000 m² vor fi transformați în spații sigure, accesibile și prietenoase cu mediul.
 
𝗖𝗲 𝗶𝗻𝘀𝗲𝗮𝗺𝗻𝗮 𝗜𝗡𝗦𝗣𝗜𝗥𝗘𝗘 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶?
  • Temperatură plăcută vara și iarna, în fiecare încăpere
  • Confort pentru pacienți, studenți, cadre medicale și universitare
  • Facturi mai mici la energie = mai mulți bani pentru servicii publice
  • Peste 200.000 de cetățeni vor beneficia direct
 
𝗖𝗲 𝗹𝘂𝗰𝗿𝗮𝗿𝗶 𝘃𝗼𝗿 𝗳𝗶 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲?
  • Izolarea termică a pereților și acoperișurilor
  • Sisteme noi de încălzire, ventilație și climatizare
  • Echipamente electrice eficiente
  • Sisteme moderne pentru apă caldă și energie termică
 
𝗥𝗲𝘇𝘂𝗹𝘁𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗶𝗺𝗮𝘁𝗲:
  • Consum de energie redus cu până la 60% în clădirile renovate
  • 12,3 GWh de energie economisită anual
  • 4.200 tone de CO₂ evitate în fiecare an – echivalentul emisiilor a peste 12.000 de mașini
 
Clădirile vizate se află în Chișinău, Bălți, Cahul, Orhei, Hâncești, Florești și alte raioane. Acestea au fost selectate în baza recomandărilor Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și vizează clădiri publice cu consum mare și impact strategic.
 
Proiectul „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică (INSPIREE)” este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei al Republicii Moldova și UCIPE.
Proiectul INSPIREE subliniază o coordonare puternică a donatorilor care promovează cooperarea europeană și cofinanțarea pentru realizarea dezvoltării durabile și consolidează angajamentul Moldovei față de integrarea în Uniunea Europeană. Proiectul este susținut de JEFIC (Joint European Financiers for International Cooperation), o inițiativă de colaborare între instituțiile europene bilaterale de finanțare.